În această seară se deschide sezonul de schi în Poiana Brașov cu demonstraţii ale schiorilor profesionişti

Sezonul de schi se va deschide oficial în Poiana Braşov, în această seară de la orele 17.00, cu tradiţionala coborâre cu torţe pe Pârtia Bradul a monitorilor de schi, dar şi un concurs demonstrativ de slalom paralel al sportivilor de la Corona Braşov.

Din program nu vor lipsi nici concertele invitaţi speciali fiind Miki (de la fosta trupă K-pital), F. Charm şi Matteo, scrie bzb.ro.

Chiar dacă nu a mai nins de o bună bucată de vreme, o parte dintre pârtii sunt deschise, ţinând cont că pentru înzăpezirea acestora s-au folosit instalaţiile de producere a zăpezii artificiale. Astfel, ieri, era deschisă Pârtia Sulinar pe întreaga lungime cu retragere spre Capra Neagră, însă cu dificultăţi la retragerea spre telegondolă), Drumul Roşu, doar în partea superioară, unde starea pârtiei era bună însă partea inferioară era impracticabilă. Pârtia Bradul era în stare foarte bună, iar pe pârtia Lupului, doar partea superioară era recomandată amatorilor sporturilor de iarnă. Totodată, încă se mai poate schia şi pe pârtia Stadion.

Stratul de zăpadă măsoară aproximativ 20 de cm, în partea superioară a muntelui şi 10 cm în partea inferioară. Dintre instalaţiile de transport pe cablu erau funcţionale ieri: Telecabina Kanzel, Telecabina Capra Neagră, Telegondola Postăvarul, Telescaunul Ruia, şi teleschiurile de pe Bradul şi Stadion.

Sursa: evz.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.