Arhiva categoriei: Transport pe cablu

Prețuri reduse pentru transportul pe cablu

Primăvara vine cu reduceri pentru împătimiții sporturilor de iarnă. Începând de astăzi, 10 martie și până pe 15 aprilie, turiștii care nu se pot despărți încă de schiuri  vor achita 5 puncte în loc de 6 pentru telecabina Capra Neagră și pentru telegondolă, 4 puncte în loc de 5 pentru telecabina Kanzel, 3 puncte în loc de 4 pentru telescaunul Ruia și 2 puncte în loc de 3 pentru telescaunul lupului. Reducerile se aplică, conform declarațiilor reprezentanților primăriei, atât în săptămâna lucrătoare cât și în weekend.

Pentru restul instalațiilor, tarifele rămân neschimbate.  Tarifele pleacă de la 30 de lei pentru adulți, respectiv 15 lei pentru copii pentru o cartela  de 6 puncte și ajung la 100 de lei pentru adulți, respectiv 55 de lei pentru copii pentru o cartelă de 30 de puncte.

Instalațiile de transport pe cablu funcționale în Poiană în prezent sunt telegondola, telescaunul Ruia, Teleschi Bradul şi banda snowpark Bradul.

 

Este de menționat faptul că se schiază în continuare în condiții favorabile în partea superioară a masivului Postăvarul, pe pârtiile Sulinar, Drumul Roșu, Kanzel și Lupului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Pârtie de săniuş, în premieră la Poiana Braşov

Autoritățile din Brașov ne asigură că noua pârtie de săniuș va fi gata până la vacanța de iarnă. Aceasta este așteptată de toată lumea, pentru a exclude riscul de accidentare al celor care folosesc în prezent derdelușul improvizat din zona bisericuței de lemn din Poiana Brașov.

Există interes din partea mai multor firme pentru realizarea și întreținerea pârtiei, aceștia urmând să-și recupereze investiția prin închirierea echipamentelor.

„Au fost depuse documentele pentru obţinerea certificatului de urbanism şi vom finaliza zilele următoare avizarea pentru lucrări, astfel ca firma cu care am încheiat înţelegerea să se poată apuca de amenajări cât mai repede”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, citat de bzb.ro

Vor fi realizate patru culoare de snowtubbing care vor putea fi folosite atât de adulți cât și de copii utilizând sănii gonflabile, dar va exista și un culoar pentru sănii normale.

Ober-Gatlinburg-Snow-Tubing

sursa foto: http://pigeonforgechamber.com/blog/

Patinoarul din Poiana Brașov a fost deschis

Un alt mod plăcut de a petrece timpul liber în Poiana Brașov îl reprezintă patinajul, noul patinoar acoperit construit cu ocazia FOTE 2013 fiind deschis. Seriile de patinaj durează o oră și jumătate și încep zilnic de la ora 11:00, cu excepția zilei de luni când pationarul este închis pentru întreținere. Patinoarul se închide seara la ora 21:00. Intrarea costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, costul pentru închirierea unei perechi de patine fiind de 15 lei. Anul acesta au fost achiziționate 300 de perechi noi de patine pentru cei care doresc să se inițieze în acest sport.

În Brașov se mai poate patina și pe Patinoarul Olimpic din Parcul Tractorul sau pe patinoarul mobil de la Baza Olimpia, acesta fiind deja montat. La Patinoarul Olimpic intrarea costă 10 lei iar închirierea patinelor tot atât, aceleași tarife fiind practicate și de patinoarul de la Olimpia.

Patru pârtii de schi au fost deschise weekend-ul trecut

Sâmbătă, 14 decembrie 2013, au fost deschise pârtiile Bradul, Sulinar, Drumul Roșu și partea superioară a pârtiei Lupului, starea zăpezii fiind foarte bună. S-au folosit și instalațiile de zăpadă artificială, astfel că stratul de zăpadă măsoară peste 40 de cm. Sunt funcționale Telecabina Kanzel, telegondola, Telescaunul Ruia și Teleschiul Bradul.

Tarifele telecabina, telescaun și telegondolă din Poiana Brașov

Prețurile pentru sezonul 2013-2014 la instalațiile pe cablu din Poiana Brașov sunt următoarele:

Telecabina Adulti Copii
Urcare 20 10
Urcare-Coborâre 35 17
Cartela 6 puncte 30 15
Cartela 10 puncte 40 25
Cartela 20 puncte 70 40
Cartela 30 puncte 100 55
Cartela 60 puncte 180 100
Cartela 80 puncte 210 125
Cartela 120 puncte 310 170
Cartela 180 puncte 420 225
Cartela 240 puncte 530 290
Abonament 1 zi 140 80
Abonament 1 zi – ora 11:00 100 60
Abonament 1 zi – ora 13:00 80 45
Abonament 1 zi – ora 14:00 60 35
Abonament 4 ore 95 60
Abonament 6 zile 530 275
Abonament 10 zile 1000 600

Câte puncte sunt folosite pentru fiecare instalație pe cablu:

  • 6 puncte – o urcare cu telecabina Capra Neagră sau telegondola
  • 5 puncte – o urcare cu telecabina Kanzel
  • 4 puncte – o urcare cu telecabina Ruia
  • 3 puncte – o urcare cu telecabina Lupului
  • 2 puncte – o urcare cu teleschiurile Bradul și Ruia sub teleferic
  • 1 punct – o urcare cu teleschiurile Stadion și Kanzel
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Panou electronic cu harta pârtiilor din Poiana Brașov, în Livada Poștei

Ministerul Dezvoltării Regionale din România și Primăria Municipiului Brașov au instalat un panou de informare turistică pentru Poiana Brașov în Livada Poștei din Brașov.

panou-partii-ski-poiana-brasov

Încă nu avem informații oficiale despre acesta, însă, după ce l-am studiat am observat că pe lângă harta pârtiilor de schi din Poiana Brașov, sunt listate și toate telecabinele, telegondolele și teleski-urile din stațiune. Fiecare instalație pe cablu are un cod de la A la J, iar pârtiile sunt numerotate de la 1 – 7. Pe panou există un mic afișaj electronic pe care vor fi probabil listate informații privind instalațiile care funcționează sau sunt oprite, precum și grosimea stratului de zăpadă.

Un panou deosebit de util pentru schiori, care nu de multe ori au ajuns în stațiune și nu au putut schia din cauza condițiilor meteo care nu au permis pornirea instalațiilor pe cablu sau a zăpezii insuficiente. Așteptăm informațiile oficiale privind acest panou și vom reveni cu un nou articol despre subiect.

lista-telecabine-poiana-brasovpanou-harta-partii-poiana-brasov

NEWS UPDATE (22.11.2013)Răspunsul oficial primit de la Primăria Municipiului Brașov referitor la panou:

Panoul din Braşov este amplasat lângă Casa Baiulescu. Acesta conţine o hartă a domeniului schiabil, o descriere a pârtiilor şi a instalaţiilor pe cablu. Sistemul electronic va permite afişarea pârtiilor care sunt deschise, a instalaţiilor de transport pe cablu care funcţionează, dar va fi afişată şi temperatura din Poiana Braşov. Panouri similare vor fi amplasate şi în Poiana Braşov, la telecabinele Capra Neagră şi Kanzel. La telescaunele Lupului şi Ruia vor fi amplasate panouri electronice pe care vor fi afişate, în afara informaţiilor prezentate pe celelalte panouri, şi date în timp real privind grosimea stratului de zăpadă, evenimentele ce se organizează în staţiune sau blocajele în trafic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Tarifele pentru transportul pe cablu în Poiana Brașov–sezonul 2013-2014

Se pare că nu va mai dura mult și prima zăpadă serioasă va cădea în Poiana Brașov, sezonul de schi 2013-2014 urmând a se deschide cât de curând. Pentru a-ți putea planifica mai bine vacanța sau weekend-ul la schi în Poiană, îți prezentăm tarifele pentru transportul pe cablu care vor fi aplicate în sezonul 2013-2014.

telegondola-poiana-brasov

Din păcate veștile nu sunt tocmai bune, astfel că tarifele s-au mărit față de anul trecut. O urcare/coborâre cu telecabina sau telegondola în Poiana Brașov costă 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii, iar un bilet cu o urcare și o coborâre costă 30 de lei pentru adulți și 15 de lei pentru copii.

Cartelele de acces vor fi – ca și până acum – pe bază de puncte. Astfel:

  • cartela cu 6 puncte costă 25 de lei pentru adulți și 13 lei pentru copii
  • cartela cu 30 de puncte costă 85 de lei pentru adulți și 45 de lei pentru copii
  • cartela cu 240 de puncte costă 475 de lei pentru adulți și 260 de lei pentru copii

Câte puncte sunt folosit pentru fiecare instalație pe cablu:

  • 6 puncte – o urcare cu telecabina Capra Neagră sau telegondola
  • 5 puncte – o urcare cu telecabina Kanzel
  • 4 puncte – o urcare cu telecabina Ruia
  • 3 puncte – o urcare cu telecabina Lupului
  • 2 puncte – o urcare cu teleschiurile Bradul și Ruia sub teleferic
  • 1 punct – o urcare cu teleschiurile Stadion și Kanzel

Prețuri abonamente transport cablu Poiana Brașov 2013-2014

  • Abonament de o zi – 140 de lei pentru adulți și 80 de lei pentru copii
  • Abonament de o săptămână – 530 de lei pentru adulți și 275 de lei pentru copii
  • Abonament de 10 zile – 1000 de lei pentru adulți și 600 de lei pentru copii

Ca o noutate, în acest sezon se poate închiria și o anumită porțiune dintr-o pârtie de schi pentru organizarea unei competiții, contra sumei de 2000 de lei/zi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)