Arhiva categoriei: Investitii

Centru de informare turistică nou în Poiana Brașov

Primăria Brașov a semnat la începutul lunii septembrie contractul de finanțare pentru construcția unui nou centru  de informare turistică în Poiana Brașov. Proiectul în valoare de 500.000 lei va fi finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

centru-informare-promovare-turistica-poiana-brasov

”Mă bucur că, după atâta timp de aşteptare, am reuşit să semnăm contractul de finanţare pentru Centrul de Informare Turistică, un obiectiv important pentru implementarea strategiei noastre de dezvoltare a turismului. Acest centru va asigura informarea turiştilor şi promovarea Braşovului şi Poienii Braşov, în cadrul reţelei naţionale de centre de informare turistică (…). Dar trebuie să înţeleagă toată lumea, inclusiv cei din domeniul hotelier, că nu poţi să faci turism la standarde europene, doar cu ce îţi oferă natura sau ţi-au lăsat înaintaşii”, a declarat primarul George Scripcaru, informează Vocea Trabnsilvaniei.

Centrul de informare și promovare turistică din Poiana Brașov va pune la dispoziția turiștilor hărți, pliante, materiale informative despre obiectivele turistice naturale, culturale și istorice, dar și despre posibilitățile de cazare din zonă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Bike-Park Postăvarul în ‚Țara lui Andrei’

Având drept reper succesul concursului de downhill ‚Playbike- On the Rocks’, organizat vreme de trei ani pe un traseu construit lângă Brașov, la Bunloc, precum și modelul unui Bike-park din Maribor, Slovenia, membrii comunității Dirt-Bike doresc să construiască un bike-park în masivul Postăvarul din Poiana Brașov.

Utilitatea practică a unui asemenea proiect nu poate fi pusă la îndoială din mai multe motive

  1. Ar readuce Poiana Brașov la viață înafara sezonului de schi. Ce se întâmplă iarna pe schiuri s-ar întâmpla vara pe bicicletă. Telegondolele ar funcționa și pe timp de vară și hotelurile ar avea șansa unui profit substanțial.
  2. Ar pune Brașovul pe harta Mountain-biking-ului adevărat alături de Schladming și Leogang (Austria) și Chamonix (Franța)
  3. Ar ajuta la promovarea sportului și al unui stil de viață sănătos

Cadrul natural oferit de masivul Postăvarul se potrivește mânușă pentru un bike-park destinat atât profesioniștilor cât și amatorilor. În acest scop, inițiatorii proiectului vizează atât construcția unui traseu ‚downhill’ de dificultate ridicată, cât și a unui traseu ‚freeride’de dificultate scăzută. Proba de ‚downhill’ presupune coborârea cu bicicleta a unui traseu specializat, contra cronometru. Un astfel de traseu conține elemente specifice care trebuie construite (kickere, elemente din lemn, contrapante, e.t.c.).

Cu ajutorul acestui Bike-Park, Poiana Brașov poate deveni cu adevărat o atracție permanentă, nu doar sezonieră și riderii s-ar bucura de mișcare într-un cadru organizat și sigur.

Dacă și dumneavoastră vă doriți ca acest proiect să devină realitate, votați aici, după ce v-ați înregistrat în prealabil un cont http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-bikepark-postavarul-id-962-cmsid-65#featured-tab1

Ride on!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)

Investiție străină pentru primul hotel de 5 stele din Poiana Brașov

Primul hotel de cinci stele din Poiana Brașov urmează să fie construit, începând cu luna iunie a acestui an, de către un grup de oameni de afaceri străini. Compania ‚Poiana Albă Turism’ controlată de acționarii producătorului de panificație Farinsan Giurgiu este responsabilă de construcția unității hoteliere.

arkhotel-poiana-brasov

Hotelul Ark va fi amplasat în Poiana Mică. Acesta va oferi 56 de camere și patru apartamente, având ca facilități o piscină, un centru spa și un restaurant. Conform site-ului spectro, proiectantul hotelului, suprafața totală va fi de 6.400 de metri pătrați.

Investiția totală se ridică la 5.5 milioane de euro. Acționarii ‚Poiana Albă Turism’ (firma Scalanova Holding, cu un pachet de 99,9% din acțiuni și sediul social în Malta și turcul Serkan Icenoglu cu sub 1% din acțiuni ) vor asigura 3,5 milioane de euro, restul de 2 milioane urmând a fi obținute din ajutor de stat.

arkhotel-poiana-brasov-02

Consultantul proiectului, Roxana Mircea, a declarat că începând cu acest an, investițiile pornite de la zero în industria hotelieră nu vor mai putea beneficia de banii obținuți prin schema de ajutor de stat, deoarece banii astfel obținuți trebuie returnați în 5 ani din taxe și impozite, iar nu toți investitorii pot garanta acest lucru. Cu toate acestea, ajutorul de stat a fost aprobat pentru hotelul Ark.

Prima unitate hotelieră de 5 stele din Poiana Brașov va fi finalizată, conform estimărilor, până în anul 2015. Momentan singurele hoteluri de 5 stele din județ sunt Aro Palace din Brașov și Predeal Confort Suites.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Lucrări amânate la centrul de agrement din Poiana Brașov

Deși, conform estimărilor, centrul de agrement din Poiana Brașov trebuia să devină funcțional în luna decembrie, lucrările sunt actualmente sistate, întrucât firma  Valve Internațional din Brăila, care câștigase licitația pentru construcție în asociere cu o firmă din Spania, tocmai și-a anunțat intrarea în insolvență.

centrul-de-agrement-poiana-brasov

O soluție de urgență ar fi ca lucrările să fie continuate de unul dintre asociații firmei din Brăila, însă în cazul în care acest lucru nu va fi fezabil din lipsa resurselor, singura variantă rămâne organizarea unei noi licitații pentru preluarea lucrărilor, ceea ce ar prelungi automat termenul de execuție. O decizie în acest sens ar putea fi luată Miercuri, în urma discuției pe care reprezentanții primăriei o vor avea cu cei ai constructorului.

Construcția care se ridică la suma de 27,7 milioane de lei, finanțată în proporție de 50% din fonduri europene, a început anul trecut, însă lucrările sunt realizate în prezent doar în proporție de 30%. Astfel, s-a turnat placa de beton peste infrastructură și o parte din stâlpii și construcția zidăriei pentru primul nivel.

Centrul va avea trei mese de biliard, opt piste de bowling, doua piste de minibowling, jocuri electronice, mese de minifotbal, minibaschet și minihochei, simulatoare, precum și o sală de cățărare cu suprafața de 250 de metri pătrați și o sală de mingolf cu 9 module care va putea găzdui 50 de persoane simultan. Centrul de agrement va fi dotat și cu o sală multifuncțională și o sală de expoziție. Spațiul intern se va întinde pe  15.000 de metri pătrați.

În exterior, pe aproape 13.000 de metri pătrați vor fi amenajate un teren de skateboard, piste de biciclete și o pistă de săniuș și bob.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

S-a dat startul lucrărilor la parcarea etajată din Poiana Brașov

16 milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene, vor fi investiți într-o parcare etajată în Poiana Brașov. Lucrările tocmai au fost demarate, iar construcția va fi gata, conform estimărilor, în luna Iunie a anului viitor. Parcarea va avea patru niveluri- subsol, demisol, parter și terasă.

parcarea-etajata-poiana-brasov-01

Localizarea exactă a parcării va fi în Poiana Mică, lângă restaurantul Căprioara. Accesul în parcare se va face pe la parter, din drumul care face conexiunea dintre oraș și stațiune. La intrare va exista o tabelă electronică, pe care vor fi afișate atât numărul de locuri libere cât și locul alocat șoferului care va intra. Mașinile pe GPL nu vor avea acces în viitoarea parcare. Accesul în parcare se va face pe bază de tichet, iar plata se va face la automatele de plată, plasate atât la subsol și la parter cât și în holurile de acces spre ieșire.

parcarea-etajata-poiana-brasov-02

Locurile de parcare vor fi ocupate urmând un circuit clar, zona de circulație fiind cu sens unic.

Conform declarațiilor domnului George Scripcaru, primar al Brașovului, parcarea va dispune de 434 locuri pentru autovehicule, locuri pentru microbuze și autobuze, precum și locuri pentru autovehiculele persoanelor cu handicap. Primarul menționează de asemenea importanța terminalului de transport, care va oferi posibilitatea de a prelua turiștii care își lasă mașinile în parcare și de a le oferi transport până în stațiune cu autobuze de capacitate mică.

Regulile precise de acces vor fi stabilite odată ce lucrarea va fi finalizată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.0/5 (2 votes cast)

Construcția parcării multietajate din Poiana Brașov va începe în câteva săptămâni

Dacă vă place să schiați în toiul iernii sau vă plac excursiile la munte vara, însă vă gândiți cu groază de cum v-ați urcat în mașină că nu veți avea unde să parcați odată ajunși în Poiana Brașov, din fericire, în curând nu veți mai avea motive de îngrijorare. Construcția unei parcări etajate în stațiune va începe imediat ce vremea o va permite.

IMG_1113

Proiectul exista de mai multă vreme, însă construcția a fost ținută în loc de o contestație depusă de una dintre firmele care a pierdut licitația pentu atribuirea contractului. Cum respectiva contestație a fost respinsă de Curtea de Apel, nimic nu mai poate împiedica firma Conforest, care a prezentat un proiect în valoare de 13,040 milioane de lei pentru construcție să se apuce de treabă. Proiectul prezentat de firma constructoare are o valoare mai scăzută față de estimările autorităților, care stabiliseră o valoare de 24,474 milioane lei pentru parcarea etajată. Oferta prezentantă de Conforest a fost aleasă dintr-un total de șase oferte ajunse în etapa finală, după ce în cursa inițială s-au înscris 16 societăți comerciale.

Termenul maxim de construcție al parcării multietajate de la intrarea în stațiunea montană este de 16 luni, însă autoritățile locale speră ca timpul pierdut până la soluționarea procesului să poată fi recuperat cât mai repede, astfel încât șoferii să se poată bucura de facilitățile moderne cât mai curând.

Construcția parcării este finanțată în proporție de 98% din fonduri europene. Suprafața totală a parcării va fi de 9.958 metri pătrați, cu o zonă subterană și supraterană , cu două locuri de parcare pentru autobuze, șase locuri pentru autocare, șase pentru microbuze și 434 de locuri pentru autoturisme. Autoturismele dotate cu GPL nu vor avea acces în parcarea multietajată din Poiană.

Pentru cei dintre dumneavoastră care preferă pedalatul în locul condusului, proiectul își propune și construcția unor piste de biciclete și o parcare de 50 de metri pătrați pentru acestea. Tot în spirit ecologic, în parcare vor fi amenajate și spații verzi pe o suprafață de 2.354 metri pătrați.

Locurile de parcare libere vor fi afișate pe o tabelă electronică, iar pe același tabelă va apărea și locul de parcare repartizat celui care va intra. Accesul în parcare se face, conform proiectului de construcție, pe la parter, direct de la cota superioară a terenului. Vor exista de fapt două intrări, fiecare dintre ele cu barieră. Ieșirea din parcare se va face tot pe două culoare situate unul lângă celălalt și marcate tot cu barieră. Fără a achita tichetul de parcare la automatele de plată de la parter și de la subsol nu veți putea părăsi parcarea. De altfel, șoferii care vor dori să folosescă parcarea vor trebui să respecte unele reguli foarte stricte.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Parcări noi în Poiana Brașov în 2014

Edilii au reuşit să atragă fonduri europene pentru a face parcări în central oraşului şi în Poiana Braşov. Totul pentru ca turiştii să aibă la dispoziţie mai multe locuri de parcare. Investiţiile depăşesc 20 de milioane de euro.

parcare-poiana-brasov

Parcarea din Poiana Mică va fi construită de firma braşoveană Conforest SA. Investiţia iniţială a fost estimară la 24.4 milioane de lei, iar compania câştigătoare a spus că poate face parcarea cu 13 milioane de lei.  Parcarea din Poiana Mică va fi amplasată vizavi de Restaurantul Căprioara, iar accesul în parcare se face pe la parter, din drumul care leagă oraşul de staţiunea Poiana Braşov. Şoferii care au maşini pe GPL nu îşi vor putea lăsa maşina în moderna parcare. Vor fi două căi de acces, din şoseaua principală, dotate cu bariere, iar accesul se va face pe baza unui tichet.

Tot în zona intrării va exista o tabelă electronică unde vor fi afişate atât numărul de locuri libere existente, cât şi locul de parcare repartizat celui care va intra. De aici, maşinile se vor distribui către locurile de parcare urmând un circuit clar, zona de circulaţie fiind cu sens unic. Plata se poate face la automatele de plată, localizate la parter şi la subsol, dar şi în holurile de acces spre ieşire. Această variantă clasică de parcare este avantajoasă deoarece presupune costuri mai mici faţă de o parcare automatizată, dar presupune o suprafaţă construită mai mare. Un alt avantaj îl constituie faptul că nu există rampe de acces sau de ieşire din parcare, deoarece a fost valorizată panta naturală a terenului. Astfel, accesul în parcare se va face la parter, pe latura de NE, de la cota superioară a terenului, iar ieşirea se realizează două niveluri mai jos, pe latura opusă a clădirii, direct la cota de teren de pe latura de SV, spre complexul Silver Mountain.

Parcare suspendată în Poiană

În staţiune se va mai construi un nivel peste actualul amplasament şi capacitatea de parcarea se va dubla şi urmând ca existe în zonă 700 de locuri. Parcarea va include şi un terminal pentru transportul public de persoane, un punct de informare turistică, spaţii destinate închirierii de echipamente sportive, de depozitare a bagajelor şi puncte de taxare.

Parcare lângă magazinul Star

Noua parcare de la Spitalul Militar „Regina Maria“ va avea 306 locuri.  Proiectul presupune realizarea unei parcări multietajate, care va avea şapte niveluri. Patru din ele sunt subterane. Parcarea va avea două intrări, două ieşiri, acces pietonal separat, scări de acces şi lift, totul pe o suprafaţă de 3.795 de metri pătraţi. Din cele 306 locuri de parcare pe care le va avea, 182 vor fi situate pe nivelurile din subsol, iar 124 pe nivelurile supraterane. Lucrarea este exeutată de firma Bog Art, iar investiţia este de 14 milioane de lei.

Parcare verde la bibliotecă

Parcarea ar urma să aibă 348 de locuri, iar construcţia să se realizeze pe Dealul Warthe, exact în spatele clădirii bibliotecii. Aceasta va fi integrată în peisaj şi singurele lucruri vizibile vor fi intrarea (care se va face din actuala parcare din Livada Poştei printre clădirea bibliotecii şi cea a transformatorului), dar şi lateralele fiecărui nivel, care vor fi dispuse în trepte. Acoperişul parcării va fi înierbat, astfel că zona va arăta în continuare ca un deal, dar în interiorul său vor fi amenajate cele patru niveluri, fiecare dintre acestea urmând să aibă o suprafaţă de aproape 3.000 de metri pătraţi.

Suprafaţa construită desfăşurată a înregii parcări va fi de 11.772, 72 mp, iar cele mai mule locuri de parcare, respectiv câte 96, vor fi fi la nivelele II şi III. La primul nivel vor fi amenajate şi opt locuri speciale destinate persoanelor cu handicap.

Sursa: adevarul.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Telegondola spre Poiana Braşov ar putea fi realizată cu fonduri europene

Proiectul telegondolei spre Poiană datează încă din 2005, dar din lipsa finanaţării nu a putut fi realizat. Acum se încearcă obţinerea de fonduri europene şi se estimează că  telegondola ar putea fi gata până în 2020.

telegondola-poiana-brasov

Dacă acest proiect va avea prioritate în următoarea perioadă, planul de construcţie va fi altul decât cel gândit iniţial. În noul document urbanistic pe care l-au realizat edilii, staţia de plecare a telegondolei ar urma să fie construită, undeva în spatele Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”, pentru a exista un traseu mai scurt către Poiana Braşov. În această zonă ar urma să fie amenajată şi o parcare supraterană, astfel că turiştii îşi vor putea lăsa maşina în oraş şi vor putea ajunge mult mai uşor în staţiune. Modificarea vine ca urmare a complicaţiilor financiare pe care le presupune acest proiect. S-a luat decizia schimbătii traseului pentru a diminua costurile care acum ar ajunge la 6 milioane de euro.

„Din spate de la biblioteca judeţeană pregătim, în perioada următoare, un proiect de acces, la Braşov, cu o telegondolă  sau un tronson de telegondolă, într-o primă fază, în aşa fel încât să fluidizăm accesul în zonă, să îl stimulăm şi să fie şi un punct de atracţie care să poată să fie exploatat atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară”, a precizat primarul George Scripcaru.

Sursa: www.adevarul.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret 2020 la Brașov?

Un titlu care sună foarte îndrăzneț și totuși care ar putea deveni realitate. Primarul Braşovului a anunţat că au fost trimise Comitetului Internaţional Olimpic scrisori de intenţie ca Braşovul să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret 2020, având susţinerea lui Octavian Morariu, preşedintele COSR.

Innsbruck 2012 - Youth Olympic Games

Totodată, George Scripcaru – primarul Brașovului – a anunțat într-o conferință de presă că reprezentanții CIO au trimis confirmarea că scrisoarea de intenție a fost primită.

Răspunsul a venit din partea lui Gilbert Felli, directorul executiv al CIO, care confirmă primirea scrisorii de intenţie pentru organizarea Jocurilor Olimpice şi ne anunţă că în foarte scurt timp vom primi detaliile despre următorii paşi pe care îi avem de parcurs. Am decis să facem acest pas împreună cu Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pornind de la experienţa pe care o avem de la organizarea în 2013 a Festivalului Olimpic al Tineretului European. Vor fi foarte multe condiţii pe care trebuie să le îndeplinim pentru că această competiţie este diferită de FOTE, dar sperăm că vom reuşi„, a spus Scripcaru.

Alături de Poiana Brașov, în proiect sunt cuprinse și localitățile Râșnov, Predeal și probabil alte stațiuni montane de pe Valea Prahovei. Reprezentanții primăriei Brașov se bazează pe experiența acumulată anul trecut când aici a avut loc Festivalul Olimpic pentru Tineret European (FOTE), ediția organizată în România ocupând locul 1 din toate cele 11 ediții organizate până în prezent. Totuși, datorită anvergurii unor asemenea competiții cum sunt Jocurile Olimpice pentru Tineret, vor fi necesare investiții suplimentare. Primarul Râşnovului – Adrian Veştea – a spus că este necesar să se construiască şi o pârtie pe versantul sudic al Masivului Postăvarul, care face legătura între Poiana Braşov şi Râşnov, „deoarece, din sursele specialiştilor, ar fi una dintre cele mai bune pârtii care ar exista în România“.

“Deocamdată am depus candidatura. Urmează ca o delegaţie a CIO să vină la Braşov pentru a analiza această candidatură, iar mai apoi să se ia o decizie în ceea ce priveşte organizatorul acestor jocuri”, a mai adăugat primarul Braşovului.

Această știre nu poate decât să-i bucure pe iubitorii sporturilor de iarnă din România, orice investiție făcută pentru organizarea unor competiții de calibru reflectându-se imediat în calitatea condițiilor pe care amatorii le găsesc în Poiana Brașov și în celelalte stațiunii montane participante.

Până în luna septembrie, pentru organizarea Jocurilor Olimpice pentru Tineret din 2020 își depusese oficial candidatura doar orașul Laussane din Elveția, printre posibilii candidați fiind și Sofia, capitala Bulgariei și Lake Placid din Statele Unite ale Americii. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 28 noiembrie 2013. Desemnarea orașului câștigător se va face la 23 mai 2015.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)